faeton - explicat in DEX

faeton (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
FAETÓN, faetoane, s. n. 1. Trăsură înaltă, ușoară, cu patru roți și cu capotă pentru scaunul din față, putând transporta 6-8 persoane. 2. Vehicul ușor, cu două roti, pe arcuri, cu o singură banchetă pentru persoane, tras de un cal; șaretă. [Pr.: -fa-e-] – Din fr. phaéton.

faeton (Dicționar de neologisme, 1986)
FAETÓN s.n. 1. Trăsură elegantă, înaltă și ușoară, deschisă, de diferite forme. 2. Șaretă înaltă cu două roți. // s.m. Pasăre palmipedă din mările tropicale, cu cioc ascuțit și coadă lungă. [Pron. fa-e-. / < fr. phaéton].

faeton (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
faetón (faetoáne), s. n. – Trăsură descoperită. – Var. faiton. Mr. paitone. Fr. phaéton. În mr., din it. faeton.

faeton (Marele dicționar de neologisme, 2000)
FAETÓN¹ s. n. 1. trăsură elegantă, înaltă și ușoară, deschisă, pe arcuri, cu o singură banchetă, trasă de un cal. 2. șaretă cu patru roți și cu capotă pentru scaunul din față. ◊ autoturism asemănător cu o trăsură. (< fr. phaéton)

faeton (Marele dicționar de neologisme, 2000)
FAETÓN² s. m. pasăre palmipedă din mările tropicale, mare, cu cioc ascuțit și coadă lungă. (< fr. phaéton)

faeton (Dicționaru limbii românești, 1939)
*faetón n., pl. oane (fr. phaéton, după numele mitologiculuĭ Faeton, care a obținut de la tatăl săŭ, Soarele, să conducă o dată caru luminos, cu care întîmplare caiĭ aŭ luat vînt, și el s´a prăpădit). Un fel de trăsură boĭerească înaltă cu patru locurĭ. Sec. 19. Est. (faiton, după rus. faetón, turc. faiton). Trăsură publică, droșcă, birjă. Azĭ. Munt. (faiton). Brișcă cu doŭă roate [!] întrebuințată de lăptariĭ din Bucureștĭ la dus lapte la cliențĭ.

faeton (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
FAETON (PHAETHON) (în mitologia greacă), fiul lui Helios (zeul Soarelui). A cerut tatălui său carul cu foc, dar, nefiind în stare să țină în frâu armăsarii înaripați, era gata să pârjolească întreg Pământul. Pentru a evita acest lucru, Zeus la trăznit și F. s-a prăvălit în râul Eridan.

faeton (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
faetón (vehicul) (fa-e-) s. n., pl. faetoáne

faeton (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
Faetón/(gr.) Phaetón (personaj mitologic) (Fa-e-/Pha-e-) s. propriu m.

faeton (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
faeton n. trăsură înaltă și ușoară pe patru roate: în faeton de gală EM. [V. Phaeton].