faceție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FACEȚÍE, faceții, s. f. (Franțuzism) Snoavă. – Din
fr. facétie.faceție (Marele dicționar de neologisme, 2000)FACÉȚIE s. f. glumă, farsă, poznă, năzdrăvănie. (< fr.
facétie, lat.
facetia)
facețiefacéție s.f. 1 Glumă, farsă, poznă, năzdrăvănie.
2 (
lit.) Anecdotă burlescă, snoavă. • acc. și
facețíe. pl.
-ii. g.-d.
-iei. / fr.
facétie, lat.
facētĭa, -ae. (DEXI – „Dicționar explicativ ilustrat al limbii române“, Ed. Arc & Gunivas, 2007)
faceție (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)FACEȚÍE (‹
fr.;
lat. facetia „poznă”, „glumă”)
s. f. Narațiune cu caracter anecdotic și umoristic, de mare circulație în folclorul Evului Mediu occidental și în Renaștere; a pătruns și în literatura cultă (Boccaccio, Chaucer, Molière, La Fontaine, Cervantes ș.a.).
Sin. snoavă.faceție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)FACEȚÍE, faceții, s. f. (Rar) Snoavă. — Din
fr. facétie.