facere - explicat in DEX

facere (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
FÁCERE, faceri, s. f. Acțiunea de a (se) face și rezultatul ei. ◊ Facere de bine = binefacere. ♦ (În credințele religioase) Creare a lumii de către Dumnezeu. ◊ Facerea sau Cartea facerii = cartea întâi din Vechiul Testament; geneza. ♦ Construire, zidire. ♦ Naștere. – V. face.

facere (Dicționaru limbii românești, 1939)
fácere f. Creațiune: facerea lumiĭ. Naștere: durerile faceriĭ. Acțiune, faptă (în general): o facere de bine (maĭ des: o binefacere).

facere (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
fácere s. f., g.-d. art. fácerii; pl. fáceri

facere (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
facere f. 1. acțiunea de a face, de a crea, de a produce; 2. rezultatul acestei acțiuni, creațiune, execuțiune: cartea Facerii, Geneza; 3. naștere: o facere grea.

facere (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
FÁCERE, faceri, s. f. Acțiunea de a (se) face și rezultatul ei. ◊ Facere de bine = binefacere. ♦ (În concepțiile religioase) Crearea lumii de către Dumnezeu. ◊ Facerea sau Cartea facerii = prima carte din Vechiul Testament și prima dintre cele cinci cărți ale lui Moise care alcătuiesc Biblia ebraică; geneza. ♦ Construire, zidire. ♦ Naștere. — V. face.