face (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)fáce (fác, făcút), vb. –
1. A înfăptui, a produce. –
2. A crea, a izvori. –
3. A da formă. –
4. A construi, a dura, a edifica. –
5. A plăsmui, a imagine, a scrie, a picta. –
6. A naște, a da viață, a aduce pe lume. –
7. A rodi, a da roade. –
8. A produce, a provoca. –
9. A transforma, a preface, a deveni. –
10. A însuma, a valora. –
11. A petrece, a parcurge un interval de timp. –
12. A săvîrși, a făptui, a comite. –
13. A executa, a practica, a exercita. –
14. A se ocupa cu ceva. –
15. A se afla, a se găsi. –
16. A pregăti, a aranja. –
17. A curăța. –
18. A întocmi, a elabora. –
19. A aprinde. –
20. A găti, a pregăti. –
21. A împărți cărțile de joc. –
22. A proceda, a se comporta. –
23. A se descurca. –
24. A stabili, a introduce. –
25. A ține, a efectua, a organiza. –
26. A vorbi, a rosti. –
27. A vrăji, a fermeca. –
28. A pricinui, a cauza. –
29. A se îndrepta, a o lua spre. –
30. (
Refl.) A deveni, a ajunge. –
31. (
Refl.) A se preface, a se preschimba. –
32. A se produce, a se ivi. –
33. (
Refl.) A crește, a se forma. –
34. (
Refl.) A se arăta. –
35. (
Refl.) A părea, a da impresia. –
36. (
Refl.) A se abate, a se îndepărta. –
37. (
Refl.) Cu
prep. pe, a dobîndi, a căpăta. –
38. (
Refl., impersonal) Merită, se cuvine, se cade. –
39. (
Refl. cu
dat.) A-și căuta:
își făcea de lucru pe lîngă vatră (Rebreanu). –
40. (Cu
pron. dat. și
acuz.) A i-o plăti cuiva, a se răzbuna:
eram în adevăr hotărîtă să i-o fac (Bassarabescu). –
41. (Imperativ) Du-te, mergi; exprimă un imperativ atenuat:
pînă una alta, fă de te spală (Galaction). –
Mr. fac, faptă, fațire; megl. fac, fat, istr. facu, facut. Lat. facĕre (Diez 182; Pușcariu 566; Candrea-Dens., 534; REW 3128; DAR);
cf. it. fare (
sard. fakere),
prov.,
fr. faire, sp. hacer, port. fazer. V. și Gust. Rudberg,
Le développement de facere dans les langues romanes, Paris 1873. Sensul de „a naște, a da viață” (6) apare de asemenea în mai multe multe dialecte
it. Sensul 41 este frecvent în
v. it. (
cf. Dante,
Inferno, XVII, 93:
Fa che tu m’abbracce).
Der. facere, s. f. (fapt, act; acțiune;
înv., operă; creație; naștere);
făcaș, s. m. (
înv., vrăjitor, vraci);
făcător, s. m. (
înv., creator, autor),
der. cu
suf. –
ător, l-a înlocuit pe
făptor și este la rîndul lui deplasat de
făptuitor, păstrat numai în
comp. binefăcător, adj. (care face bine);
răufăcător, s. m. (criminal);
făcătură, s. f. (vrajă, farmec);
făcut, s. n. (muncă, activitate; naștere; vrajă);
aface, adv. (în expresia
a avea aface, a avea legătură), de la
inf. a face, cf. afacere; contraface, vb., reconstituit pe baza
fr. contrefaire; desface, mr. disfeațire, vb. (a desface; a deschide, a destupa; a anula; a dezdoi);
preface, mr. prifac, prifațire, megl. prufac, vb. (a modifica, a transforma, a reface;
refl., a se transforma;
refl., a simula, a se preface), după Pușcariu 1371 reprezintă un
lat. *
per-facĕre (în loc de
perfĭcĕre), cu ultimul sens împrumutat din
rus. pritvorjati sja (mai probabil este o formație neologică, din
sec. XIX, ca
prefira, pregăti, etc.);
prefăcătorie, s. f. (simulare; ipocrizie);
prefăcut, adj. (transformat, ipocrit);
reface, vb. (a face din nou, a restaura), formație
neol. Cf. fapt, făptură. Der. neol. factaj, s. n. (distribuire la domiciliu), din
fr. factage; factice, adj. (fictiv; artificial), din
fr. factice; facțiune, s. f. (bandă; grupare politică), din
fr. faction; facțios, adj. (care face parte dintr-o facțiune), din
lat. factiosus, prin intermediul
fr. factieux; factor, s. m. (poștar), din
lat. factor, prin intermediul
fr. facteur (se eccentuează
fáctor și
factór, pentru sensul 2);
factorie, s. f. (agenție), din
sp. factotum, s. m., din
lat., prin intermediul
fr.;
factură, s. f., din
fr. facture; factura, vb., din
fr. facturer; facturier, s. n., din
fr. facturier.face (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)face v. (
activ)
1. a crea:
Dumnezeu a făcut lumea; 2. a produce:
via face struguri; 3. a naște:
a făcut un băiat; 4. a fabrica:
fierarul face cuie; 5. a construi:
a face o casă; 6. a forma:
a face un unghiu; 7. fig. a compune:
a face versuri; 8. a institui:
a face spitale, școale; 9. a alege:
l´a făcut Domn; 10. fig. a numi, a porecli:
l´a făcut prost; 11. a lucra, a executa:
a face bine, rău; a face cuiva, a-1 vrăji, a-l fermeca (expresiune eufemistică, poporul evitând a numi vraja):
doară tu mi-ai făcut ceva, că nu te mai pot uita POP.;
12. a practica o carieră:
a face pe medic; 13. a juca un rol pretențios:
face pe marele; 14. a aduna, a câștiga:
a făcut stare; 15. a găti, a pregăti:
a face bucate, patul; 16. a cauza:
a face bucurie, rușine; 17. a îndupleca:
l’am făcut să plece; 18. a încheia:
a face pace. ║ (
neutru)
1. a trăi, a petrece:
ce mai faci? 2. a prețui:
cât face? 3. fig. a merita, a se cuveni:
nu face să... ║ (
reciproc)
1. a deveni:
mi s’a făcut dușman; 2. a căpăta:
i s’a făcut foame, sete; 3. a se preface:
se face că nu știe; 4. a-i se arăta (în vis):
Țugulea visa un vis..., se făcea că el era într’o grădină frumoasă ISP. [Lat. FACERE].
face (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FÁCE, fac, vb. III.
A. Tranz. I. 1. A întocmi, a alcătui, a făuri, a realiza, a fabrica un obiect.
Face un gard. ♦ A procura un obiect, dispunând confecționarea lui de către altcineva.
Își face pantofi. 2. A construi, a clădi; a ridica, a așeza.
Face o casă. Face fânul stoguri. 3. A găti, a prepara, a pregăti un aliment, o mâncare.
4. A compune, a scrie, a crea o operă literară; a executa, a realiza o operă artistică.
5. A stabili o lege, o convenție, o înțelegere.
6. A câștiga, a agonisi, a strânge bani, avere.
7. A pregăti ceva într-un anumit scop.
Își face bagajele. ◊
Expr. A face focul = a ațâța, a aprinde focul. ♦ A aranja (părul, sprâncenele, buzele, unghiile etc.).
II. 1. (Despre femei) A naște. ◊
Expr. (
Pop. și
fam.)
De când l-a făcut mă-sa sau
de când mă-sa l-a făcut = de când s-a născut, dintotdeauna. ♦ (Despre soți) A procrea. ♦ (Despre mamifere) A făta. ♦ (Despre păsări) A oua.
2. (Despre pomi) A produce, a da roade; (despre plante) a scoate, a da muguri, frunze, flori etc.
3. (despre ființe și plante) A căpăta, a dobândi; a-i apărea.
A făcut o bătătură. ♦ A se îmbolnăvi de...
A făcut scarlatină. 4. (În
expr.)
A face ochi =
a) (despre puii unor animale) a putea deschide ochii (la câteva zile după naștere);
b) (
fam., despre oameni) a se trezi, a se scula din somn.
A face burtă (sau)
pântece = a se îngrășa.
A face genunchi = (despre pantaloni) a se deforma (de multă purtare) în dreptul genunchilor.
III. 1. A întocmi, a potrivi lucrurile astfel ca să...; a da cuiva posibilitatea de a...
Ce-a făcut, ce-a dres, că a reușit... 2. A determina, a convinge.
Nu l-au putut face să se însoare. 3. A obliga, a sili, a constrânge, a pune pe cineva să...
Nu mă face să plec. 4. A predispune la ceva; a îndemna.
Timpul urât îl face trist. IV. 1. A determina sau a ajuta pe cineva sau ceva să-și schimbe starea inițială, să ajungă într-o anumită situație.
L-a făcut om. ◊
Expr. A face (sau,
refl.,
a se face) bine (sau
sănătos) = a (se) însănătoși, a (se) vindeca.
2. A preface, a schimba, a transforma în...
Faceți din piatră aur. ◊
Expr. A face din țânțar armăsar = a exagera mult.
A face (cuiva)
coastele pântece (sau
spinarea cobză) = a bate (pe cineva) tare.
A face noaptea (sau
din noapte) zi = a nu dormi, a rămâne treaz toată noaptea.
A face (sau,
refl.,
a se face) praf = a (se) distruge, a (se) nimici.
3. A zice, a spune (despre cineva sau cuiva) că este..., a califica; a învinui, a acuza pe cineva de...
L-a făcut măgar. ◊
Expr. A face (pe cineva)
cum îi vine la gură = a ocărî sau a certa (pe cineva) rău, fără a-și alege cuvintele, a batjocori (pe cineva).
A face (pe cineva)
cu ou și cu oțet v. oțet. V. 1. A săvârși, a făptui, a comite.
A făcut o eroare. ◊
Expr. Face ce face și... = încearcă prin toate mijloacele și izbutește să...; nu știu cum procedează că...; vorba e că...
A nu avea ce face (sau
ce să facă) =
a) a nu avea o ocupație;
b) a nu-i rămâne cuiva nimic de schimbat într-o situație, a nu avea posibilitatea să se împotrivească, să obiecteze, să ajute cu ceva; a nu avea încotro;
c) se spune despre cineva (sau cuiva) care comite sau este pe punctul să comită o imprudență, o prostie, o gafă.
A nu avea ce face cu... = a nu avea (nici o) nevoie de..., a nu-i trebui; a nu-i folosi, a nu-i servi la nimic.
Ce (mai) faci? = cum îți merge? cum o (mai) duci?
A face totul sau
a face tot posibilul (sau
în toate chipurile, posibilul și imposibilul) să (sau
ca să) = a depune toate eforturile (pentru a realiza ceva). (Exprimând surpriza neplăcută și purtând accentul în frază)
Ce face?! = cum?! cum se poate (una ca asta)?
Ce (tot) faci (sau
ce ai făcut de)...? = ce ți s-a întâmplat că...? care e cauza că...?
Ce-i de făcut (cu cineva sau cu ceva) ? = cum să se procedeze (cu cineva sau cu ceva) ?
N-am făcut nimic =
a) nu am realizat nimic, nu m-am ales cu nimic;
b) nu sunt vinovat, nu am comis ceea ce mi se impută.
Văzând și făcând = procedând conform situației, împrejurărilor, fără un plan dinainte stabilit.
A avea a (sau
de-a) face cu cineva (sau
cu ceva) =
a) a avea ceva comun cu cineva (sau cu ceva), a exista anumite relații între...;
b) a o păți, a suporta consecințele faptelor sale.
Ce are a face? = ce legătură este (între un lucru și altul)? ce interesează? și ce-i cu asta?
N-are a face! = nu interesează! n-are importanță! (
Refl.)
S-a făcut! = ne-am înțeles! s-a aranjat! Fii fără grijă!
2. A provoca, a da naștere la..., a cauza, a pricinui.
A făcut o încurcătură ◊
Expr. Nu face nimic! = (formulă de politețe cu care se răspunde celui ce-și cere scuze pentru un neajuns sau o supărare pricinuită fără voie) nu are nici o importanță!
A i-o face (bună sau
lată sau
cu vârf) sau
a-i face (cuiva)
una (și bună) = a-i pricinui cuiva un rău, un neajuns.
A(-și) face inimă rea (sau
sânge rău) = a (se) supăra, a (se) consuma.
A-și face gânduri (sau
griji) = a se îngrijora. ♦ A arăta, a manifesta, a acorda.
I-a făcut toate onorurile. 3. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini, a împlini.
Și-a făcut datoria. ◊
Expr. A face (un) târg (sau
târgul) = a cădea de acord, a încheia o tranzacție (comercială). ♦ A juca (un meci).
4. A exercita, a practica o meserie.
Face avocatură. ♦ A studia, a urma un curs sau o formă de învățământ.
Face medicina. 5. (Cu complementul „semn”) A atrage cuiva atenția printr-un gest; a da cuiva să înțeleagă ceva printr-un semn. (Cu elipsa complementului)
Face din cap că a înțeles. ◊
Expr. A face (cuiva)
cu degetul = a amenința (pe cineva) cu degetul arătător.
A face (cuiva)
cu ochiul =
a) a face (cuiva) un semn simbolic (închizând și deschizând un ochi);
b) a atrage, a îmbia.
6. A parcurge, a străbate un drum sau o distanță.
A făcut 2 kilometri. 7. A petrece, a parcurge un interval de timp.
Cu el și-a făcut veacul. B. Intranz. I. 1. A proceda; a acționa; a se comporta.
Fă cum știi. ♦
Refl. (În construcții interogative) A se descurca într-un anumit fel.
Ce se face acum? 2. A-i merge cuiva bine (sau rău), a o duce bine (sau rău).
3. (În superstiții, determinat prin „a bine”, „a rău”, „a ploaie” etc.) A prevesti, a cobi.
Porcul face a ploaie. 4. (
Pop.; în superstiții) A vrăji, a fermeca; a descânta.
I-a făcut de boală. II. 1. A valora, a prețui; a costa.
Cât fac pantofii? 2. (La
pers. 3; cu valoare impersonală) A fi vrednic (de a...), a merita (să...).
Scump, dar face! 3. (
Fam.; în
expr.)
Nu face pentru... =
a) nu e potrivit, nu corespunde pentru...;
b) nu e de prestigiul cuiva, nu cadrează cu...
III. 1. A se îndrepta, a merge, a porni (către sau spre...); a o coti (spre...).
Am făcut la dreapta. ♦
Refl. (
Fam.) A se abate, a se duce (sau a veni), a se apropia.
Fă-te încoace! 2. A zice, a spune.
Am să te cert, făcea el. C. Refl. I. 1. (despre zi, noapte, întuneric etc.) A se produce, a se ivi, a se lăsa. ◊
Expr. A i se face (cuiva)
negru (sau
roșu etc.)
înaintea ochilor = a nu mai vedea, a i se face rău (din cauza supărării, a mâniei); a se supăra, a se mânia foarte tare. ♦
Impers. (
Pop.) A i se părea cuiva că vede sau că aude ceva sau pe cineva (în vis sau în imaginație).
Se făcea că vede un palat. 2. (despre drumuri, văi etc.) A se desfășura, a se deschide (înaintea ochilor).
Se făcea o vale lungă. 3. (despre senzații sau sentimente; construit cu dativul pronumelui) A se naște, a se produce (în cineva) deodată, a fi cuprins de...
I s-a făcut frică. ♦ A fi cuprins de o dorință nestăpânită pentru ceva, a simți dorul de...
I s-a făcut de ducă. 4. (
Pop.) A se întâmpla.
Ce s-a făcut cu el? ◊
Expr. Ce s-a făcut (cineva)? = ce a devenit? cum s-a descurcat?
Cum se face că... (sau
de...) = cum e posibil ca...?
II. 1. A ajunge, a deveni.
Copilul s-a făcut mare. ◊
Loc. vb. A se face galben = a se îngălbeni.
A se face vânăt = a se învineți.
A se face roșu = a se înroși, a se îmbujora. ◊
Expr. A se face stăpân pe ceva = a lua un lucru în stăpânire cu forța sau fără a-i aparține.
A se face în două = (despre drumuri, rețele etc.) a se bifurca, a se despărți, a se ramifica. ♦ A ajunge la numărul de..., la un total de...
Ceata se face de două sute de oșteni. ♦ A îmbrățișa cariera de..., a deveni.
Se face muncitor metalurgist. ♦
Intranz. A îndeplini o treabă sau o funcție ocazională. ♦ (Determinat prin „la loc”, „din nou”, „iarăși” etc.) A redeveni.
S-a făcut din nou om. 2. A se preface, a simula.
Se face că pleacă. ♦
Intranz. A-și lua înfățișarea de..., a se arăta, a-și da aere de...
Face pe nevinovata. –
Lat. facere.face (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fáce (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. fac, 1
pl. fácem, 2
pl. fáceți; imper. fă, neg. nu fáce; part. făcútface (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)FÁCE, fac, vb. III.
A. Tranz. I. 1. A întocmi, a alcătui, a făuri, a realiza, a fabrica un obiect.
Face un gard. ♦ A procura un obiect, dispunând confecționarea lui de către altcineva.
Își face pantofi. 2. A construi, a clădi; a ridica, a așeza.
Face o casă. Face fânul stoguri. 3. A găti, a prepara, a pregăti un aliment, o mâncare.
4. A compune, a scrie, a crea o operă literară; a executa, a realiza o operă artistică.
5. A stabili o lege, o convenție, o înțelegere.
6. A câștiga, a agonisi, a strânge bani, avere.
7. A pregăti ceva într-un anumit scop.
Își face bagajele. ◊
Expr. A face focul = a ațâța, a aprinde focul. ♦ A aranja (părul, sprâncenele, buzele, unghiile etc.).
II. 1. (Despre femei) A naște. ◊
Expr. (
Pop. și
fam.)
De când l-a făcut mă-sa sau
de când mă-sa l-a făcut = de când s-a născut, dintotdeauna. ♦ (Despre soți) A procrea. ♦ (Despre mamifere) A făta. ♦ (Despre păsări) A oua.
2. (Despre pomi) A produce, a da roade; (despre plante) a scoate, a da muguri, frunze, flori etc.
3. (Despre ființe și plante) A căpăta, a dobândi; a-i apărea.
A făcut o bătătură. ♦ A se îmbolnăvi de...
A făcut scarlatină. 4. (În
expr.)
A face ochi = a) (despre puii unor animale) a putea deschide ochii (la câteva zile după naștere);
b) (
fam., despre oameni) a se trezi, a se scula din somn.
A face burtă (sau)
pântece = a se îngrășa.
A face genunchi = (despre pantaloni) a se deforma (de multă purtare) în dreptul genunchilor.
III. 1. A întocmi, a potrivi lucrurile astfel ca să...; a da cuiva posibilitatea de a...
Ce-a făcut, ce-a dres, că a reușit... 2. A determina, a convinge.
Nu l-au putut face să se însoare. 3. A obliga, a sili, a constrânge, a pune pe cineva să...
Nu mă face să plec. 4. A predispune la ceva; a îndemna.
Timpul urât îl face trist. IV. 1. A determina sau a ajuta pe cineva sau ceva să-și schimbe starea inițială, să ajungă într-o anumită situație.
L-a făcut om. ◊
Expr. A face (sau,
refl.,
a se face)
bine (sau
sănătos) = a (se) însănătoși, a (se) vindeca.
2. A preface, a schimba, a transforma în...
Faceți din piatră aur. ◊
Expr. A face din țânțar armăsar = a exagera mult.
A face (cuiva)
coastele pântece (sau
spinarea cobză) = a bate (pe cineva) tare.
A face noaptea (sau
din noapte)
zi = a nu dormi, a rămâne treaz toată noaptea.
A face (sau,
refl.,
a se face)
praf= a (se) distruge, a (se) nimici.
3. A zice, a spune (despre cineva sau cuiva) că este..., a califica; a învinui, a acuza pe cineva de...
L-a făcut măgar. ◊
Expr. A face (pe cineva)
cum îi vine la gură = a ocărî sau a certa (pe cineva) rău, fără a-și alege cuvintele, a batjocori (pe cineva).
A face (pe cineva)
cu ou și cu oțet v. oțet. V. 1. A săvârși, a făptui, a comite.
A făcut o eroare. ◊
Expr. Face ce face și... = încearcă prin toate mijloacele și izbutește să...; nu știu cum procedează că...; vorba e că...
A nu avea ce face (sau
ce să facă) =
a) a nu avea o ocupație;
b) a nu-i rămâne cuiva nimic de schimbat într-o situație, a nu avea posibilitatea să se împotrivească, să obiecteze, să ajute cu ceva; a nu avea încotro;
c) se spune despre cineva (sau cuiva) care comite sau este pe punctul să comită o imprudență, o prostie, o gafă.
A nu avea ce face cu... = a nu avea (nicio) nevoie de..., a nu-i trebui; a nu-i folosi, a nu-i servi la nimic.
Ce (mai) faci? = cum îți merge? cum o (mai) duci?
A face totul sau
a face tot posibilul (sau
în toate chipurile, posibilul și imposibilul)
să (sau
ca să)... = a depune toate eforturile (pentru a realiza ceva). (Exprimând surpriza neplăcută și purtând accentul în frază)
Ce face!? = cum?! cum se poate (una ca asta)?!
Ce (tot) faci (sau
ce ai făcut)
de...? = ce ți s-a întâmplat că...? care e cauza că...?
Ce-i de făcut (cu cineva sau cu ceva)? = cum să se procedeze (cu cineva sau cu ceva)?
N-am făcut nimic =
a) nu am realizat nimic, nu m-am ales cu nimic;
b) nu sunt vinovat, nu am comis ceea ce mi se impută.
Văzând și făcând = procedând conform situației, împrejurărilor, fără un plan dinainte stabilit.
A avea a (sau
de-a)
face cu cineva (sau
cu ceva) =
a) a avea ceva comun cu cineva (sau cu ceva), a exista anumite relații între...;
b) a o păți, a suporta consecințele faptelor sale.
Ce are a face? = ce legătură este (între un lucru și altul)? ce interesează? și ce-i cu asta?
N-are a face! = nu interesează! n-are importanță! (
Refl.)
S-a făcut! = ne-am înțeles! s-a aranjat! fii fără grijă!
2. A provoca, a da naștere la..., a cauza, a pricinui.
A făcut o încurcătură. ◊
Expr. Nu face nimic! = (formulă de politețe cu care se răspunde celui ce-și cere scuze pentru un neajuns sau o supărare pricinuită fără voie) nu are nicio importanță!
A i-o face (
bună sau
lată sau
cu vârf) sau
a-i face (cuiva)
una (
și bună) = a pricinui cuiva un rău, un neajuns.
A(-și) face inimă rea (sau
sânge rău) = a (se) supăra, a (se) consuma.
A-și face gânduri (sau
griji) = a se îngrijora. ♦ A arăta, a manifesta, a acorda.
I-a făcut toate onorurile. 3. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini, a împlini.
Și-a făcut datoria. ◊
Expr. A face (un) târg (sau
târgul) = a cădea de acord, a încheia o tranzacție (comercială). ♦ A juca (un meci).
4. A exercita, a practica o meserie.
Face avocatură. ♦ A studia, a urma un curs sau o formă de învățământ.
Face medicina. 5. (Cu complementul „semn”) A atrage cuiva atenția printr-un gest; a da cuiva să înțeleagă ceva printr-un semn. (Cu elipsa complementului)
Face din cap că a înțeles. ◊
Expr. A face (cuiva)
cu degetul = a amenința (pe cineva) cu degetul arătător.
A face (cuiva)
cu ochiul =
a) a face (cuiva) un semn simbolic (închizând și deschizând un ochi);
b) a atrage, a îmbia.
6. A parcurge, a străbate un drum sau o distanță.
A făcut 2 kilometri. 7. A petrece, a parcurge un interval de timp.
Cu el și-a făcut veacul. B. Intranz. I. 1. A proceda; a acționa; a se comporta.
Fă cum știi. ♦
Refl. (În construcții interogative) A se descurca într-un anumit fel.
Ce se face acum? 2. A-i merge cuiva bine (sau rău), a o duce bine (sau rău).
3. (În superstiții, determinat prin „a bine”, „a rău”, „a ploaie” etc.) A prevesti, a cobi.
Porcul face a ploaie. 4. (
Pop.; în superstiții) A vrăji, a fermeca; a descânta.
I-a făcut de boală. II. 1. A valora, a prețui; a costa.
Cât fac pantofii? 2. (La
pers. 3; cu valoare impersonală) A fi vrednic (de a...), a merita (să...).
Scump, dar face! 3. (
Fam.; în
expr.)
Nu face pentru... =
a) nu e potrivit, nu corespunde pentru...;
b) nu e de prestigiul cuiva, nu cadrează cu...
III. 1. A se îndrepta, a merge, a porni (către sau spre...); a o coti (spre...).
Am făcut la dreapta. ♦
Refl. (
Fam.) A se abate, a se duce (sau a veni), a se apropia.
Fă-te încoace! 2. A zice, a spune.
Am să te cert, făcea el. C. Refl. I. 1. (Despre zi, noapte, întuneric etc.) A se produce, a se ivi, a se lăsa. ◊
Expr. A i se face (cuiva)
negru (sau
roșu etc.)
înaintea ochilor = a nu mai vedea, a i se face rău (din cauza supărării, a mâniei); a se supăra, a se mânia foarte tare. ♦
Impers. (
Pop.) A i se părea cuiva că vede sau că aude ceva sau pe cineva (în vis sau în imaginație).
Se făcea că vede un palat. 2. (Despre drumuri, văi etc.) A se desfășura, a se deschide (înaintea ochilor).
Se făcea o vale lungă. 3. (Despre senzații sau sentimente; construit cu dativul pronumelui) A se naște, a se produce (în cineva) deodată, a fi cuprins de...
I s-a făcut frică. ♦ A fi cuprins de o dorință nestăpânită pentru ceva, a simți dorul de...
I s-a făcut de ducă. 4. (
Pop.) A se întâmpla.
Ce s-a făcut cu el? ◊
Expr. Ce s-a făcut (cineva)? = ce a devenit? cum s-a descurcat?
Cum se face că... (sau
de...)
? = cum e posibil ca...?
II. 1. A ajunge, a deveni.
Copilul s-a făcut mare. ◊
Loc. vb. A se face galben = a se îngălbeni.
A se face vânăt = a se învineți.
A se face roșu = a se înroși, a se îmbujora. ◊
Expr. A se face stăpân pe ceva = a lua un lucru în stăpânire cu forța sau fără a-i aparține.
A se face în două = (despre drumuri, rețele etc.) a se bifurca, a se despărți, a se ramifica. ♦ A ajunge la numărul de..., la un total de...
Ceata se face de două sute de oșteni. ♦ A îmbrățișa cariera de..., a deveni.
Se face muncitor metalurgist. ♦
Intranz. A îndeplini o treabă sau o funcție ocazională. ♦ (Determinat prin „la loc”, „din nou”, „iarăși” etc.) A redeveni.
S-a făcut din nou om. 2. A se preface, a simula.
Se face că pleacă. ♦
Intranz. A-și lua înfățișarea de..., a se arăta, a-și da aere de...
Face pe nevinovata. —
Lat. facere.face (Dicționar de argou al limbii române, 2007)face, fac vb. I. v. t. (eufem. – d. bărbați) a avea un contact sexual.
II v. r. a se îmbăta.