făcător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FĂCĂTÓR, -OÁRE, făcători, -oare, adj.,
s. m. și
f. (Rar) (Persoană) care face, creează, realizează ceva. Compuse:
făcător-de-bine = binefăcător.
Făcător-de-rele = răufăcător. –
Face +
suf. -ător.