facțiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FACȚIÚNE, facțiuni, s. f. Grup de persoane unite pe baza unor interese politice comune (și care de obicei se manifestă prin violență); partidă. [
Pr.:
-ți-u-] – Din
fr. faction, lat. factio, -onis.facțiune (Dicționar de neologisme, 1986)FACȚIÚNE s.f. 1. (
La romani) Grup de concurenți la o cursă de care.
2. Grup, partidă, clică de indivizi care caută să provoace tulburări într-un stat, într-un oraș, într-o adunare etc. [Pron.
-ți-u-. / cf. fr.
faction, lat.
factio].
facțiune (Marele dicționar de neologisme, 2000)FACȚIÚNE s. f. 1. (la romani) grup de concurenți la o cursă de care. 2. bandă, clică de indivizi care caută să provoace tulburări într-un stat, într-un oraș, într-o adunare; grup dizident al unui partid, grupare. (< fr.
faction, lat.
factio)
facțiune (Dicționaru limbii românești, 1939)*facțiúne f. (lat.
fáctio, -ónis, d.
factus, făcut). Pază făcută de soldațiĭ unuĭ post.
Fig. Așteptare prelungită. Partid sedițios.
facțiune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)facțiúne (grupare, tabără)
(-ți-u-) s. f.,
g.-d. art. facțiúnii; pl. facțiúnifacțiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)facțiune f.
1. pază făcută pe rând de soldații unui post;
2. partid ce caută a turbura Statul, a dezorganiza societatea.
facțiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)FACȚIÚNE, facțiuni, s. f. Grup de persoane unite pe baza unor interese politice comune (și care de obicei se manifestă prin violență); partidă. [
Pr.: -
ți-u-] — Din
fr. faction, lat. factio, -onis.