fabulație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FABULÁȚIE, fabulații, s. f. 1. Poveste alegorică;
p. ext. povestire cuprinsă într-o operă literară, afabulație.
2. Figură retorică prin care se redă ca real ceva imaginar.
3. Prezentare a unei fapte imaginare ca reală;
p. ext. minciună. – Din
fr. fabulation, lat. fabulatio.fabulație (Dicționar de neologisme, 1986)FABULÁȚIE s.f. 1. Figură retorică prin care se redă ca real ceva imaginar; prezentare a unor fapte, întâmplări imaginare drept reale sau posibile.
2. Povestire alegorică; (
p. ext.) povestire cuprinsă într-o operă literară; afabulație. [Gen.
-iei, var.
fabulațiune s.f. / cf. fr.
fabulation, lat.
fabulatio].
fabulație (Marele dicționar de neologisme, 2000)FABULÁȚIE s. f. 1. prezentare a unor fapte sau întâmplări imaginare drept reale sau posibile; (p. ext.) minciună. 2. povestire alegorică. 3. afabulație. (< fr.
fabulation, lat.
fabulatio)
fabulație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fabuláție (-ți-e) s. f.,
art. fabuláția (-ți-a), g.-d. art. fabuláției; pl. fabuláții, art. fabuláțiile (-ți-i-)fabulație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)FABULÁȚIE, fabulații, s. f. 1. Poveste alegorică;
p. ext. povestire cuprinsă într-o operă literară, afabulație.
2. Figură retorică prin care se redă ca real ceva imaginar.
3. Prezentare a unor fapte, întâmplări imaginare ca reale;
p. ext. minciună. — Din
fr. fabulation, lat. fabulatio.