făurărie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FĂURĂRÍE1, făurării, s. f. (
Înv. și
reg.)
1. Atelierul fierarului; fierărie
1.
2. Meșteșugul fierarului; fierărie
1. [
Pr.:
fă-u-] –
Făurar2 +
suf. -ie.făurărie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FĂURĂRÍE2 s. f. (
Înv.) Mulțime de obiecte, de piese din fier; fierărie
2. [
Pr.:
fă-u-] –
Faur2 +
suf. -ărie.făurărie (Dicționaru limbii românești, 1939)făurăríe f. (d.
făurar, fáur).
Trans. Rar. Ferărie [!] (meseria saŭ atelieru). – Și
făuríe și
făuríște (lit.).
făurărie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)făurăríe (
înv.,
reg.)
(fă-u-) s. f.,
art. făurăría, g.-d. art. făurăríei; (ateliere)
pl. făurăríi, art. făurăríilefăurărie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)FĂURĂRÍE1, faurării, s. f. (
Înv.)
1. Atelierul fierarului; fierărie
1.
2. Meșteșugul fierarului; fierărie
1. [
Pr.:
fă-u-} —
Făurar2 +
suf. -ie.făurărie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)FĂURĂRÍE2 s. f. (
Înv.) Mulțime de obiecte, de piese din fier; fierărie
2. [
Pr.:
fă-u-] —
Faur2 +
suf. -ărie.