făt (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FĂT, feți, s. m. 1. Produs de concepție din uterul mamiferelor, din momentul când începe a avea mișcări proprii și formele caracteristice speciei și până când se naște; fetus.
2. (
Pop. și poetic) Fecior, fiu; băiat, copil. ◊ (
Pop.)
Fătul meu, formulă cu care un bătrân se adresează cu afecțiune, bunăvoință etc. unui tânăr. ♦
Făt-Frumos = erou principal din basme, înzestrat cu frumusețe fizică și morală, cu bunătate, curaj și vitejie ieșite din comun;
p. gener. (ca nume comun) băiat, tânăr sau bărbat deosebit de frumos. (
Pop.)
Făt-logofăt = copil cu însușiri (fizice) deosebite, minunate. –
Lat. fetus.făt (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)făt (féți), s. m. –
1. Fetus. –
2. Pui de animal. –
3. Copil, prunc. –
4. (
Trans.) Sacristan. –
Mr. fetu, istr. fet. Lat. fĕtus (Pușcariu 586; Candrea-Dens., 560; Densusianu,
GS, II, 314; REW 3273 și 3272; DAR),
cf. sard. fedu, calabr. (
fetazze),
prov. (
fedoun) „miel”,
fr. (
faon).
Cf. și
fată, făta, fecior. Sensul 3 este
înv., se păstrează mai ales în expresii fixe, ca
făt logofăt „copil minune”,
Făt-Frumos. Cf. flăcău.făt (Dicționaru limbii românești, 1939)1) făt m., pl.
fețĭ (lat.
fêtus. V.
făt 2).
Vechĭ. Băĭat, fecĭor:
fiind făt, acela să fie moștean domnieĭ Moldoveĭ (N. Cost. 2, 104). Azĭ numaĭ în loc.
fătul meŭ, băĭatu meŭ, măĭ băĭete!
Trans. Crîsnic, țîrcovnic, servitor de biserică.
Făt Frumos, un tînăr frumos și viteaz din poveștĭ.
Neol. Med. Copil în pîntecele mameĭ.
făt (Dicționaru limbii românești, 1939)2) făt, a
-á v. tr. (lat.
fêtare, a oŭa. Tot de aicĭ și
fecund, făt 1, fată. –
Făt, fețĭ, fată, fătăm; să fete). Nasc, vorbind de mamifere.
făt (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)făt s. m.,
pl. fețifăt (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)făt m.
1. copil, băiat:
feți și fete; 2. fiu, fecior:
fătul meu ! se închină cu smerenia unui făt de Domn cuvios OD.;
3. copil în pântecele mamei. [Lat. FETUS].
făt (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)FĂT, feți, s. m. 1. Produs de concepție din uterul mamiferelor, din momentul când începe a avea mișcări proprii și formele caracteristice speciei și până când se naște; fetus.
2. (
Pop.) Fecior, fiu; băiat, copil. ◊ (
Pop.)
Fătul meu, formulă cu care un bătrân se adresează cu afecțiune, bunăvoință etc. unui tânăr. ♦ Compuse:
Făt-Frumos = băiat, tânăr sau bărbat deosebit de frumos. (
Pop.)
Făt-logofăt = copil cu însușiri (fizice) deosebite. —
Lat. fetus.