făcătură - explicat in DEX

făcătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
FĂCĂTÚRĂ, făcături, s. f. (Pop.; în superstiții) Farmec, vrajă (făcută cuiva); mijloc întrebuințat de vrăjitoare în farmecele sale. – Face + suf. -ătură.

făcătură (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
făcătură, făcături s. f. 1. plastografie, fals în acte. 2. lucrare artistică mediocră.

făcătură
făcătúră s.f. 1 (pop.) Farmec, vrajă (făcută cuiva). 2 (pop.) Mijloc prin care se fac farmece. 3 (pop.) Lucru vrăjit. 4 (pop.) Model al unei cusături. 5 (fam.) Improvizație. 6 (fam.; deprec.) Imitație fără valoare. • pl. -i. / face + -ătură.

făcătură (Dicționaru limbii românești, 1939)
făcătúră f., pl. ĭ (d. fac). Farmece, fărmăcătorie [!]. V. fapt.

făcătură (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
făcătúră, -uri, s.f. – (mag.) Fermecătură, vrajă: „Se presupune că în trecut cuvântul «descântec» avea un sens mai restrâns, existând și antonimul său «încântec» (făcătură, fermecătură, vrajă ș.a.)„; „Desemna efectuarea propriu-zisă a practicii magice cu sensul de a modifica o stare de lucruri dată” (Acta Musei 2002: 155). – Din a face (< lat. facere) + tură.

făcătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
făcătúră s. f., g.-d. art. făcătúrii; pl. făcătúri

făcătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
făcătură f. Tr. fermecătorie. [V. face 11].

făcătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
FĂCĂTÚRĂ, făcături, s. f. (Pop.; în superstiții) Farmec, vrajă (făcută cuiva); mijloc întrebuințat de vrăjitoare în farmecele sale. — Face + suf. -ătură.