fățuitor - explicat in DEX

fățuitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
FĂȚUITÓR, -OÁRE, fățuitori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care fățuiește. 2. S. n. Rindea specială folosită pentru fățuirea sau pentru îndreptarea feței scândurilor sau a pieselor de lemn. 3. S. f. Unealtă cu care se întinde și se netezește tencuiala aruncată cu mistria pe zid; drișcă. 4. S. n. Cuțit puțin curbat, cu două mânere, care servește, în tăbăcărie, la fățuirea manuală a pieilor. [Pr.: -țu-i-] – Fățui + suf. -tor.

fățuitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
FĂȚUITÓR, -OÁRE, fățuitori, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care fățuiește. 2. S. n. Rindea specială folosită pentru fățuirea sau pentru îndreptarea feței scândurilor sau a pieselor de lemn. 4. S. n. Cuțit puțin curbat, cu două mânere, care servește, în tăbăcărie, la fățuirea manuală a pieilor. [Pr.: -țu-i-] – Fățui + suf. -tor.

fățuitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
fățuitór¹ (persoană) (-țu-i-) s. m., pl. fățuitóri

fățuitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
fățuitór² (unealtă) (-țu-i-) s. n., pl. fățuitoáre

fățuitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
FĂȚUITÓR, -OÁRE, fățuitori, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care fățuiește. 2. S. n. Rindea specială folosită pentru fățuirea sau pentru îndreptarea feței scândurilor sau a pieselor de lemn. 3. S. f. Unealtă cu care se întinde și se netezește tencuiala aruncată cu mistria pe zid; drișcă. 4. S. n. Cuțit puțin curbat, cu două mânere, care servește, în tăbăcărie, la fățuirea manuală a pieilor. [Pr.: -țu-i-] — Fățui + suf. -tor.