fățuitoare (Dicționaru limbii românești, 1939)fățuitoáre f., pl.
orĭ. Instrument de fățuit, ca rîndeaŭa cu care netezeștĭ după ce aĭ tras cu cĭoplitoru.
fățuitoare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)FĂȚUITOÁRE, fățuitori, s. f. 3. Unealtă cu care se întinde și se netezește tencuiala aruncată cu mistria pe zid; drișcă. [
Pr.:
-țu-i-] –
Fățui +
suf. -tor.fățuitoare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fățuitoáre1 (persoană)
(-țu-i)
s. f.,
g.-d. art. fățuitoárei; pl. fățuitoárefățuitoare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fățuitoáre2 (unealtă)
(-țu-i-) s. f.,
g.-d. art. fățuitórii; pl. fățuitórifățuitoare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)fățuitoare f. rândeaua de fățuit a zidarului și tâmplarului.