ezita - explicat in DEX

ezita (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
EZITÁ, ezit, vb. I. Intranz. și tranz. A sta la îndoială în luarea unei hotărâri; a șovăi, a se codi, a pregeta. – Din fr. hésiter, lat. haesitare.

ezita (Dicționar de neologisme, 1986)
EZITÁ vb. I. intr., tr. A șovăi, a se îndoi. [P.i. ezit 3,6 -tă. / < fr. hésiter, cf. lat. haesitare – a fi încurcat].

ezita (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
ezitá (ezitát, ezitát), vb. – A șovăi, a oscila. Fr. hésiter. – Der. ezitant, adj., din fr. hésitant; ezitați(un)e, s. f., din fr. hésitation.

ezita (Marele dicționar de neologisme, 2000)
EZITÁ vb. intr., tr. a sta la îndoială, a șovăi, a se codi. (< fr. hésiter, lat. haesitare)

ezita (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ezitá (a ~) vb., ind. prez. 3 ezítă

ezità (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ezità v. a sta nedumerit, a șovăi.

ezita (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
EZITÁ, ezít, vb. I. Intranz. și tranz. A sta la îndoială în luarea unei hotărâri; a șovăi, a se codi, a pregeta. — Din fr. hésiter, lat. haesitare.