expeditiv - explicat in DEX

expeditiv (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
EXPEDITÍV, -Ă, expeditivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care rezolvă cu ușurință lucrurile; prompt, iute. – Din fr. expéditif.

expeditiv (Dicționar de neologisme, 1986)
EXPEDITÍV, -Ă adj. (adesea adv.) Care lucrează repede, care rezolvă prompt, ușor lucrurile. [< fr. expéditif].

expeditiv (Marele dicționar de neologisme, 2000)
EXPEDITÍV, -Ă adj. (și adv.) care rezolvă prompt, ușor lucrurile; operativ. (< fr. expéditif)

expeditiv (Dicționaru limbii românești, 1939)
*expeditív, -ă adj. (d. lat. expeditus cu sufixu -iv). Care lucrează, expediază prompt: om expeditiv în afacerĭ. Adv. În mod expeditiv.

expeditiv (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
expeditív adj. m., pl. expeditívi; f. expeditívă, pl. expeditíve

expeditiv (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
expeditiv a. care face treaba iute.

expeditiv (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
EXPEDITÍV, -Ă, expeditivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care rezolvă cu ușurință lucrurile; prompt, iute. — Din fr. expéditif.