expectativă - explicat in DEX

expectativă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
EXPECTATÍVĂ, expectative, s. f. Așteptare bazată pe anumite drepturi, promisiuni, probabilități sau calcule; neintervenție în anumite chestiuni sau situații, și așteptarea unui moment potrivit; expectație. – Din fr. expectative.

expectativă (Dicționar de neologisme, 1986)
EXPECTATÍVĂ s.f. Așteptare, speranță întemeiată pe anumite drepturi, probabilități sau promisiuni; expectație. [Var. espectativă s.f. / < fr. expectative, cf. lat. expectare – a aștepta].

expectativă (Marele dicționar de neologisme, 2000)
EXPECTATÍVĂ s. f. așteptare, speranță întemeiată pe anumite drepturi, promisiuni sau probabilități; expectație. (< fr. expectative)

expectativă (Dicționaru limbii românești, 1939)
*expectatívă f., pl. e (fem. d. expectativ; fr. -ive). Așteptare bazată pe promisiunĭ orĭ probabilitățĭ: a sta în expectativă.

expectativă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
expectatívă s. f., g.-d. art. expectatívei; pl. expectatíve

expectativă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
expectativă f. așteptare întemeiată pe promisiuni sau probabilități: a rămânea în expectativă.

expectativă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
EXPECTATÍVĂ, expectative, s. f. Așteptare bazată pe anumite drepturi, promisiuni, probabilități sau calcule; neintervenție în anumite chestiuni sau situații și așteptarea unui moment potrivit; expectație. — Din fr. expectative.