expectativă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EXPECTATÍVĂ, expectative, s. f. Așteptare bazată pe anumite drepturi, promisiuni, probabilități sau calcule; neintervenție în anumite chestiuni sau situații, și așteptarea unui moment potrivit; expectație. – Din
fr. expectative.expectativă (Dicționar de neologisme, 1986)EXPECTATÍVĂ s.f. Așteptare, speranță întemeiată pe anumite drepturi, probabilități sau promisiuni; expectație. [Var.
espectativă s.f. / < fr.
expectative, cf. lat.
expectare – a aștepta].
expectativă (Marele dicționar de neologisme, 2000)EXPECTATÍVĂ s. f. așteptare, speranță întemeiată pe anumite drepturi, promisiuni sau probabilități; expectație. (< fr.
expectative)
expectativă (Dicționaru limbii românești, 1939)*expectatívă f., pl.
e (fem. d.
expectativ; fr.
-ive). Așteptare bazată pe promisiunĭ orĭ probabilitățĭ:
a sta în expectativă.expectativă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)expectatívă s. f.,
g.-d. art. expectatívei; pl. expectatíveexpectativă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)expectativă f. așteptare întemeiată pe promisiuni sau probabilități:
a rămânea în expectativă.expectativă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EXPECTATÍVĂ, expectative, s. f. Așteptare bazată pe anumite drepturi, promisiuni, probabilități sau calcule; neintervenție în anumite chestiuni sau situații și așteptarea unui moment potrivit; expectație. — Din
fr. expectative.