execrație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EXECRÁȚIE, execrații, s. f. (Rar) Oroare, repulsie. ♦ Persoană sau lucru care provoacă această reacție. [
Pr.:
eg-ze-] – Din
fr. exécration.execrație (Dicționar de neologisme, 1986)EXECRÁȚIE s.f. (
Rar) Oroare, repulsie. ♦ Persoană sau lucru care inspiră acest sentiment. [Gen.
-iei, var.
execrațiune s.f. / cf. fr.
exécration, lat.
execratio]
execrație (Marele dicționar de neologisme, 2000)EXECRÁȚIE s. f. oroare, repulsie. ◊ persoană, lucru care inspiră un asemenea sentiment. (< fr.
exécration, lat.
exsecratio)
execrație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)execráție (rar)
(-xe-cra-ți-e) s. f.,
art. execráția (-ți-a), g.-d. art. execráției; pl. execráții, art. execráțiile (-ți-i-)execrație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EXECRÁȚIE, execrații, s. f. (Rar) Oroare, repulsie. ♦ Persoană sau lucru care provoacă această reacție. — Din
fr. exécration.