etereŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*eteréŭ, -ée adj. (lat.
aethéreus și
aethérius; vgr.
aithérios). De natura eteruluĭ.
Poet. Bolta eteree, ceru. Ușor, transparent, pur:
suflet etereŭ.etereu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)eteréu adj. m.,
pl. eteréi; f. sg. și
pl. eteréeetereu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)etereu a.
1. de natura eterului: subtil, volatil;
2. fig. se zice de sentimentele cele mai pure și mai înalte.