erodiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ERÓDIU, erodii, s. m. (
Ornit.) Egretă. – Din
sl. erodii.erodiu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)eródiu (eródii), s. m. –
Bîtlan (Ardea alba). –
Var. irodiu, irodion. Ngr. ἠροδιός,
cf. sl. erodij (
sec. XVII).
erodiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)eródiu [
diu pron. diu]
s. m.,
art. eródiul; pl. eródii, art. eródiii (-di-ii)erodiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)erodiu m. numele muntenesc al cocostârcului. [Slav. ERODIĬ].
erodiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ERÓDIU, erodii, s. m. (
Ornit.) Egretă. — Din
sl. erodii.erodiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)eródiŭ m. (vgr.
erodiós, de unde și vsl.
erodiĭ; lat
heródias).
Munt. Sec. 17. Lit. Bîtlan. – Și
irodión și
iródie.