erecție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ERÉCȚIE, erecții, s. f. Umflare a anumitor țesuturi organice, îndeosebi a corpurilor cavernoase ale organelor genitale. – Din
fr. érection.erecție (Dicționar de neologisme, 1986)ERÉCȚIE s.f. (
Liv.) Ridicare; poziție verticală. [Gen.
-iei, var.
erecțiune s.f. / cf. fr.
érection, lat.
erectio – ridicare].
erecție (Marele dicționar de neologisme, 2000)ERÉCȚIE s. f. stare de umflare a anumitor țesuturi organice, provocată de un aflux de sânge, îndeosebi a corpilor cavernoși ai penisului. (< fr.
érection, lat.
erectio)
erecție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)erécție (-ți-e) s. f.,
art. erécția (-ți-a), g.-d. art. erécției; pl. erécții, art. erécțiile (-ți-i-)erecție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ERÉCȚIE, erecții, s. f. Umflare a anumitor țesuturi organice, îndeosebi a corpurilor cavernoase ale organelor genitale. — Din
fr. érection.