epitaf (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EPITÁF, epitafuri, s. n. 1. Inscripție funerară, în versuri sau în proză, cuprinzând elogiul defunctului sau o sentință morală;
p. ext. placă cu o inscripție funerară. ♦ Poezie epigramatică având ca pretext moartea (imaginară) a unei persoane.
2. Obiect de cult care constă dintr-o bucată de stofă pe care este brodată o scenă reprezentând punerea în mormânt a lui Isus Cristos; aer
2 (
2). – Din
ngr. epitáfion, fr. épitaphe.epitaf (Dicționar de neologisme, 1986)EPITÁF s.n. Inscripție funerară; placă (de obicei din marmură) care cuprinde o inscripție funerară. ♦ Poezioară compusă cu ocazia morții cuiva. [Pl.
-furi, -fe. / < fr.
épitaphe, cf. lat.
epitaphius, gr.
epitaphion < gr.
epi – deasupra,
taphos – mormânt].
epitaf (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)epitáf (epitáfuri), s. n. –
1. Inscripție funerară cuprinzînd elogiul defunctului. –
2. Bucată de stofă brodată reprezentînd punerea în mormînt a lui Iisus, care acoperă un mormînt sau un altar. –
Var. (
înv.)
mr. epitafiu. Ngr. ἐπιτάφιος.
Sec. XVIII (Gáldi 182).
epitaf (Marele dicționar de neologisme, 2000)EPITÁF s. n. 1. (ant.) inscripție funerară în care se făcea elogiul celui decedat. ◊ placă, monument funerar care cuprinde o asemenea inscripție. 2. poezioară compusă cu ocazia morții cuiva. (< fr.
épitaphe, lat.
epitaphium, gr.
epitaphion)
epitaf (Dicționaru limbii românești, 1939)*epitáf n., pl.
e (vgr.
epitáphion, d.
táphos, mormînt. V.
ceno-taf). Inscripțiune pe un mormînt. Aer (stofă brodată). Slujbă p. înmormîntarea luĭ Hristos. Cartea care [!] o conține.
epitaf (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)epitáf s. n.,
pl. epitáfuriepitaf (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)epitaf n.
1. inscripțiune pe un mormânt;
2. aèr de stofă scumpă;
3. slujbă pentru înmormântarea Domnului;
4. cartea ce o conține:
Epitaful de Anton Pann (1846). [Gr. mod. EPITÁPHION].
epitaf (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EPITÁF, epitafuri, s. n. 1. Inscripție funerară, în versuri sau în proză, cuprinzând elogiul defunctului sau o sentință morală;
p. ext. placă cu o inscripție funerară. ♦ Poezie epigramatică având ca pretext moartea (imaginară) a unei persoane.
2. Obiect de cult care constă dintr-o bucată de stofă pe care este brodată o scenă reprezentând punerea în mormânt a lui Isus Hristos; aer
2 (2). — Din
ngr. epitáfion, fr. épitaphe.