enunț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ENÚNȚ, enunțuri, s. n. Formulare a datelor unei probleme, a unei judecăți; formulă prin care se exprimă ceva. – Din
enunța (derivat regresiv).
enunț (Dicționar de neologisme, 1986)ENÚNȚ s.n. Formulare, enunțare, expunere (a unei idei, a unei probleme); formulă. [<
enunța].
enunț (Marele dicționar de neologisme, 2000)ENÚNȚ s. n. 1. formulare a unei idei, a unui înțeles. 2. (mat.) formulare a datelor unei probleme. (< enunța)
enunț (Dicționaru limbii românești, 1939)*1) enúnț n., pl.
urĭ (d.
a enunța, ca și
denunț d.
denunța). Cuvintele pin [!] care se enunță.
enunț (Dicționaru limbii românești, 1939)*2) enúnț, a
-á v. tr. (lat.
e-nuntiare). Exprim precis pin [!] vorbe orĭ pin scris:
a enunța o teoremă.enunț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)enúnț s. n.,
pl. enúnțurienunț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ENÚNȚ, enunțuri, s. n. 1. Formulare a datelor unei probleme, a unei judecăți; formulă prin care se exprimă ceva.
2. (
Log.) Ceea ce poate fi calificat drept adevărat sau fals. — Din
enunța (derivat regresiv).