enumerație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ENUMERÁȚIE, enumerații, s. f. 1. Enumerare.
2. Figură de stil care constă în înșirarea unor argumente, fapte etc. privitoare la aceeași împrejurare sau temă. ♦ (
Înv.) Parte a unui discurs care precedă perorația și în care autorul recapitulează argumentele expuse anterior. – Din
fr. énumération, lat. enumeratio.enumerație (Dicționar de neologisme, 1986)ENUMERÁȚIE s.f. 1. (
Liv.) Enumerare; numărătoare, numărare.
2. Figură de stil care cuprinde înșiruirea tuturor argumentelor, faptelor etc. privitoare la aceeași împrejurare sau temă.
3. Parte a unui discurs care precedă perorația și în care autorul recapitulează toate dovezile cuprinse în argumentație. [Gen.
-iei. / cf. fr.
énumération, lat.
enumeratio].
enumerație (Marele dicționar de neologisme, 2000)ENUMERÁȚIE s. f. 1. enumerare. 2. figură de stil constând în înșiruirea tuturor argumentelor, faptelor etc. privitoare la aceeași împrejurare sau temă. 3. parte a unui discurs care precedă perorația și în care autorul recapitulează toate dovezile cuprinse în argumentație. (< fr.
énumération, lat.
enumeratio)
enumerație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)enumeráție (-ți-e) s. f.,
art. enumeráția (-ți-a), g.-d. art. enumeráției; pl. enumeráții, art. enumeráțiile (-ți-i-)enumerație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ENUMERÁȚIE, enumerații, s. f. 1. Enumerare.
2. Figură de stil care constă în înșiruirea unor argumente, fapte etc. privitoare la aceeași împrejurare sau temă. ♦ (
Înv.) Parte a unui discurs care precedă perorația și în care se recapitulează argumentele expuse anterior. — Din
fr. énumération, lat. enumeratio.