emir (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EMÍR, emiri, s. m. 1. Titlu dat descendenților lui Mahomed; persoană având acest titlu.
2. Titlu dat unui guvernator sau unui principe domnitor în unele țări musulmane; persoană având acest titlu. – Din
fr. émir.emir (Dicționar de neologisme, 1986)EMÍR s.m. 1. Titlu dat guvernatorilor unor țări musulmane.
2. Titlu dat de turci acelora care pretind că se trag din neamul lui Mahomed. [Cf. fr.
émir, ar.
amir – prinț].
emir (Marele dicționar de neologisme, 2000)EMÍR s. m. 1. titlu dat descendenților lui Mohamed. 2. titlu al guvernatorilor unor țări musulmane. (< fr.
émir)
emir (Dicționaru limbii românești, 1939)emír m. (fr.
émir, d. ar.
emir și
amir, șef, de unde vine și
amiral). Titlu descendenților lui Mohamet. Suveran musulman:
emiru Afganistanuluĭ.emir (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)emír s. m.,
pl. emíriemir (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)emir m.
1. titlu dat descendenților lui Mahomed;
2. căpetenie arabă a unei provincii sau a unui trib mare.
emir (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EMÍR emiri, s. m. 1. Titlu dat descendenților lui Mahomed; persoană având acest titlu.
2. Titlu dat unui guvernator, unui șef de stat sau unui comandant de oști în unele țări musulmane; persoană având acest titlu. — Din
fr. émir.