eminent - explicat in DEX

eminent (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
EMINÉNT, -Ă, eminenți, -te, adj. Care se distinge prin calități (intelectuale) deosebite; excepțional, superior, remarcabil, excelent. – Din fr. éminent, lat. eminens, -ntis.

eminent (Dicționar de neologisme, 1986)
EMINÉNT, -Ă adj. Excelent, excepțional, cu mari calități. [< fr. éminent, it. eminente, lat. eminens – dominant].

eminent (Marele dicționar de neologisme, 2000)
EMINÉNT, -Ă adj. care se distinge prin calități deosebite; remarcabil, excelent, excepțional. (< fr. éminent, lat. eminens, dominant)

eminent (Dicționaru limbii românești, 1939)
*eminént, -ă adj. (lat. é-minens, -éntis, d. e-minére, a fi maĭ sus, a domina. V. iminent). Fig. Distins, superior celor-lalțĭ: elev eminent. Adv. Cu distincțiune, pin [!] excelență: România e o țară eminent (fals eminamente) agricolă.

eminent (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
eminént (excepțional) adj. m., pl. eminénți; f. eminéntă, pl. eminénte

eminent (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
eminent a. care domină, covârșește pe ceilalți.

eminent (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
EMINÉNT, -Ă, eminenți, -te, adj. Care se distinge prin calități (intelectuale) deosebite; excepțional, superior, remarcabil, excelent. — Din fr. éminent, lat. eminens, -ntis.