eminamente (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EMINAMÉNTE adv. În gradul cel mai înalt, prin excelență, cu deosebire. – Din
fr. éminemment.eminamente (Dicționar de neologisme, 1986)EMINAMÉNTE adv. Prin excelență, cu deosebire, în special, în cel mai înalt grad. [Cf. fr.
éminemment].
eminamente (Marele dicționar de neologisme, 2000)EMINAMÉNTE adv. în cel mai înalt grad, prin excelență, cu deosebire. (< fr.
éminemment)
eminamente (Dicționaru limbii românești, 1939)*eminaménte adv. (fr.
eminemment).
Barb. În mod eminent. Cp. cu
forțamente și
pertinamente.eminamente (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)eminaménte adv.eminamente (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)eminamente adv. (galicistn) în cel mai înalt grad, cu totul (= fr.
éminemment).
eminamente (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EMINAMÉNTE adv. În gradul cel mai înalt, prin excelență, cu deosebire. — Din
fr. éminemment.