edil (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EDÍL, edili, s. m. 1. (În antichitatea romană) Magistrat care supraveghea edificiile și instalațiile publice, care se ocupa de aprovizionare, de organizarea jocurilor etc.
2. (Adesea
fig.) Persoană care face parte din conducerea administrativă a unui oraș; consilier municipal. – Din
fr. édile, lat. aedilis.edil (Dicționar de neologisme, 1986)EDÍL s.m. 1. Magistrat roman care se ocupa cu îngrijirea edificiilor, cu aprovizionarea, organizarea jocurilor etc.
2. Consilier comunal dintr-un oraș mare care se ocupă cu probleme de edilitate. [< lat.
aedilis, cf. fr.
édile].
edil (Marele dicționar de neologisme, 2000)EDÍL s. m. 1. magistrat roman care se ocupa cu îngrijirea edificiilor, cu aprovizionarea, organizarea jocurilor etc. 2. consilier comunal într-un oraș mare cu probleme de edilitate. (< fr.
édile, lat.
aedilis)
edil (Dicționaru limbii românești, 1939)*edíl m., pl.
lĭ (lat.
aedilis, d.
aedes, casă templu). La Romanĭ, magistrat însărcinat cu inspectarea și întreținerea edificiilor publice; azĭ (une-orĭ ironic), funcționar municipal, ca: primar, consilier comunal.
edil (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)edíl s. m.,
pl. edíliedil (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)edil m.
1. od., magistrat roman însărcinat cu inspecțiunea edificiilor, cu direcțiunea jocurilor;
2. azi, consilier municipal al unui oraș.
edil (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EDÍL, edili, s. m. 1. (În Antichitatea romană) Magistrat care supraveghea edificiile și instalațiile publice, care se ocupa de aprovizionare, de organizarea jocurilor etc.
2. (Adesea
fig.) Persoană care face parte din conducerea administrativă a unui oraș; consilier municipal. — Din
fr. édile, lat. aedilis.