eden (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EDÉN s. n. (
Livr.) Rai, paradis. ♦
Fig. Loc foarte frumos, foarte plăcut, încântător. – Din
fr. éden.eden (Dicționar de neologisme, 1986)EDÉN s.n. (
Liv.) Rai, paradis. ♦ (
Fig.) Loc foarte frumos, foarte plăcut, încântător. [Pl. (rar)
-nuri. / cf. fr.
éden, ebr.
eden – câmpie].
eden (Marele dicționar de neologisme, 2000)EDÉN s. n. rai, paradis. ◊ (fig.) loc frumos, încântător. (< fr.
éden)
eden (Dicționaru limbii românești, 1939)*edén n., pl.
e și
urĭ (ebr.
eden, id.). Paradis.
eden (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)EDEN (sau
Grădina Edenului) (în Biblie) Raiul, locul unde au trăit primii oameni, Adam și Eva, până când au fost izgoniți din cauza săvârșirii păcatului originar, neascultând porunca lui Dumnezeu și gustând din roadele pomului cunoașterii.
eden (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)EDEN [i:dn],
Sir Robert Anthony, conte de Avon (1897-1977), om politic conservator britanic. De mai multe ori ministru al Afacerilor Externe (1935-1938, 1940-1945, 1951-1955);
prim-min. (1955-1957). Memorii.
eden (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)edén (
livr.)
s. n.eden (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)eden n.
1. numele paradisului pământesc, în Sf. Scriptură;
2. locaș încântător.
eden (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EDÉN s. n. (În Biblie) Rai, paradis. ♦
Fig. Loc foarte frumos, foarte plăcut, încântător. — Din
fr. éden.