echilibru - explicat in DEX

echilibru (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ECHILÍBRU, echilibre, s. n. 1. Situație a unui corp asupra căruia se exercită forțe care nu-i schimbă starea de mișcare sau de repaus; stare staționară a unui fenomen. ◊ Echilibru dinamic = echilibru determinat de două procese opuse care se desfășoară cu aceeași intensitate. ◊ Expr. A-și pierde echilibrul = a fi pe punctul de a cădea, de a se prăbuși. 2. Proprietate a anumitor sisteme de forțe de a nu schimba starea de mișcare sau de repaus a unui corp rigid asupra căruia se exercită. ♦ Fig. Stare de liniște, armonie, de stabilitate lăuntrică. 3. Stare a unei balanțe economice în care părțile comparate sau raportate sunt egale. ◊ Echilibru bugetar = stare a unui buget în care veniturile acoperă cheltuielile. Echilibru economic = stare de concordanță între elementele interdependente și toate variabilele activității economice și sociale. 4. Fig. Proporție justă, raport just între două lucruri opuse; stare de armonie care rezultă din aceasta. – Din fr. équilibre, lat. aequilibrium.

echilibru (Dicționar de neologisme, 1986)
ECHILÍBRU s.n. 1. Stare a unui corp supus acțiunii unor forțe sau efecte care se anulează reciproc fără să-i schimbe starea de mișcare. ♦ (Fil.) Teoria echilibrului = concepție potrivit căreia în mecanismul procesului dezvoltării este esențială starea de echilibru între obiectul în dezvoltare și mediul ambiant. 2. (Fig.) Stabilitate a unei situații, a unei stări sufletești etc. ◊ Echilibru bugetar = stare a unui buget în care veniturile sunt egale cu cheltuielile. [Pl. -re, -ruri. / cf. fr. équilibre, it. equilibrio, lat. aequilibrium < aequus – egal, libra – balanță].

echilibru (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ECHILÍBRU s. n. 1. stare a unui corp supus acțiunii unor forțe sau efecte care se anulează reciproc fără să-i schimbe starea de mișcare sau de repaus. 2. (biol.) însușire a organismelor sau a grupurilor de organisme de a se autoreînnoi. ♦ ~ ecologic = stare a unui mediu natural în care compoziția faunei și a florei rămâne aproape constantă. 3. proporție, raport just între lucruri opuse. ♦ ~ de forțe = situație în care mai multe puteri, de tărie aproximativ egală, se echilibrează ca influență și dominație în lume; ~ bugetar = stare a unui buget în care veniturile sunt egale cu cheltuielile. 4. (psih.) senzație de ~ = senzație care reflectă poziția și mișcările corpului în spațiu. 5. (fig.) stare de liniște, de armonie, de stabilitate sufletească. (< fr. équilibre, lat. aequilibrium)

echilibru (Dicționaru limbii românești, 1939)
*echilíbru n., pl. e (fr. équilibre, d. lat. aequi-librium [d. aequus, egal, și librare, a cumpăni). V. libră, nivel). Cumpănire, starea de repaus a unuĭ corp solicitat de forțe opuse care se distrug. A perde [!] echilibru, a perde pozițiunea verticală, a cădea. Fig. Justa combinare a puterilor. Echilibru european, sistemă care tinde să împedice [!] ca un stat să devie [!] prea puternic față de altu.

echilibru (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
echilíbru (-li-bru) s. n., art. echilíbrul; pl. echilíbre

echilibru (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
echilibru n. 1. starea unui corp supus unor forțe egale și contrare; 2. pozițiune verticală: a pierde echilibrul; 3. fig. proporțiune justă, stare de puteri cari se țin unele pe altele: echilibru european.

echilibru (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ECHILÍBRU, echilibre, s. n. 1. Stare de repaus a unui corp; stare staționară a unui fenomen. ◊ Echilibru dinamic = echilibru determinat de două procese opuse care se desfășoară cu aceeași intensitate. ◊ Expr. A-și pierde echilibrul = a fi pe punctul de a cădea, de a se prăbuși. 2. Proprietate a unui sistem de forțe sau de alte acțiuni care au ca efect rezultant nul și, în consecință, nu modifică starea corpului ori a fenomenului asupra căruia se exercită. ♦ Fig. Stare de liniște, de armonie, de stabilitate lăuntrică. 3. Stare a unei balanțe economice în care părțile comparate sau raportate sunt egale. ◊ Echilibru bugetar = stare a unui buget în care veniturile acoperă cheltuielile. Echilibru economic = stare de concordanță între elementele interdependente și toate variabilele necesare a fi corelate ale activității economice și sociale. 4. Fig. Proporție, raport just între două lucruri opuse; stare de armonie care rezultă din aceasta. — Din fr. équilibre, lat. aequilibrium.