echilibristică (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ECHILIBRÍSTICĂ s. f. 1. Arta de a-și păstra echilibrul în diferite poziții sau mișcări dificile ale corpului; număr de circ al echilibristului.
2. Fig. capacitatea de a se strecura cu îndemânare printre situații dificile; totalitatea eforturilor și mijloacelor întrebuințate pentru a ieși dintr-o situație dificilă. – Din
echilibrist. Cf. germ. Equilibristik.echilibristică (Dicționar de neologisme, 1986)ECHILIBRÍSTICĂ s.f. Menținerea echilibrului corpului în poziții dificile; arta, îndemânarea de a face acest lucru. ♦ (
Fig.; adesea peior.) Arta de a se descurca ușor în situații dificile; totalitatea acțiunilor, a sforțărilor și a mijloacelor întrebuințate pentru a ieși dintr-o situație grea. [Cf. germ.
Equilibristik].
echilibristică (Marele dicționar de neologisme, 2000)ECHILIBRÍSTICĂ s. f. 1. menținere a echilibrului corpului în poziții dificile; arta, îndemânarea de a face acest lucru. 2. (fig.) arta de a se descurca ușor în situații dificile. (< germ.
Equilibristik)
echilibristică (Dicționaru limbii românești, 1939)*echilibrístică f. (d.
echilibrist). Arta echilibristuluĭ.
echilibristică (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)echilibrístică (-li-bris-) s. f.,
g.-d. art. echilibrísticiiechilibristică (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ECHILIBRÍSTICĂ s. f. 1. Gen al artei circului care presupune păstrarea echilibrului în diferite poziții sau mișcări dificile ale corpului; număr de circ al echilibristului.
2. Fig. Capacitatea de a se strecura cu îndemânare printre situații dificile; totalitatea eforturilor și mijloacelor utilizate pentru a ieși dintr-o situație dificilă. — Din
echilibrist. Cf. germ. Equilibristik.