ebonită (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EBONÍTĂ, ebonite, s. f. Material plastic obținut de obicei prin vulcanizarea cauciucului cu sulf și având, pentru proprietățile sale electroizolante și anticorosive, numeroase întrebuințări în industrie. [
Var.:
ebonít s. n.] – Din
fr. ébonite.ebonită (Dicționar de neologisme, 1986)EBONÍTĂ s.f. Material solid obținut prin vulcanizarea cauciucului cu sulf. [Var.
ebonit s.n. / < fr.
ébonite].
ebonită (Marele dicționar de neologisme, 2000)EBONÍTĂ s. f. material electroizolant și anticorosiv solid, obținut prin vulcanizarea cauciucului cu sulf. (< fr.
ébonite)
ebonită (Dicționaru limbii românești, 1939)*ebonítă f., pl.
e. Caucĭuc vulcanizat cu de treĭ orĭ maĭ multă pucĭoasă de cît [!] obișnuitu caucĭuc vulcanizat, care dă o substanță de aspectu cornuluĭ și din care se fac peptenĭ [!], mînere de cuțite, izolatoare electrice, bile de biliard și fel de fel de obĭecte (Descoperit de Goodyear).
ebonită (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ebonítă s. f.,
g.-d. art. eboníteiebonită (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EBONÍTĂ s. f. Material plastic obținut prin vulcanizarea cauciucului cu sulf și având, pentru proprietățile sale electroizolante și anticorozive, numeroase utilizări în industrie. [
Var.:
ebonít s. n.] — Din
fr. ébonite.