euforie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EUFORÍE, euforii, s. f. Stare care se manifestă printr-o senzație de bună dispoziție exagerată, de optimism nemotivat și care apare în unele boli nervoase sau este provocată de unele substanțe narcotice;
p. ext. beatitudine. [
Pr.:
e-u-] – Din
fr. euphorie.euforie (Dicționar de neologisme, 1986)EUFORÍE s.f. 1. (
Liv.) Stare de fericire, de beatitudine.
2. (
Med.) Falsă senzație de fericire, manifestată ca simptom al unor boli nervoase sau provocată de substanțe narcotice. [< fr.
euphorie, cf. gr.
euphoria <
eu – bine,
phorein – a se simți].
euforie (Marele dicționar de neologisme, 2000)EUFORÍE s. f. 1. stare de fericire, de beatitudine. 2. falsă senzație de fericire, manifestată ca simptom al unei boli neuropsihice sau provocată de substanțe narcotice. (< fr.
euphorie, gr.
euphoria)
euforie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)euforíe (beatitudine)
(e-u-) s. f.,
art. euforía, g.-d. art. euforíei; pl. euforíi, art. euforíileeuforie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EUFORÍE, euforii, s. f. Stare care se manifestă printr-o senzație de bună dispoziție exagerată, de optimism nemotivat și care apare în unele boli nervoase sau este provocată de unele substanțe narcotice;
p. ext. beatitudine. [
Pr.:
e-u-]
— Din
fr. euphorie.eŭforie (Dicționaru limbii românești, 1939)*eŭforíe f. (vgr.
euphoría, lesnicĭune de a purta, d.
eû, bine, și
phéro, duc, port). Bună dispozițiune sufletească.