dăula (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DĂULÁ, dăulez, vb. I.
Tranz. și
refl. (
Reg.) A (se) slei de puteri; a (se) istovi, a (se) speti, a (se) prăpădi. [
Pr.:
dă-u-. –
Var.:
dăhulá, dehulá vb. I] –
Et. nec.dăula (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dăulá (a ~) (a slei de puteri) (
reg.)
(dă-u-) vb.,
ind. prez. 3
dăuleázădăula (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DĂULÁ, dăulez, vb. I.
Tranz. și
refl. (
Reg.) A (se) slei de puteri; a (se) istovi, a (se) speti, a (se) prăpădi. [
Pr.:
dă-u-. —
Var.:
dăhulá, dehulá vb. I] —
Et. nec.dăulà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dăulà v. a slei de puteri. [Și
dăhula: origină necunoscută].