dănțuitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DĂNȚUITÓR, -OÁRE, dănțuitori, -oare, s. m. și
f. (
Pop.) Dansator. [
Pr.:
-țu-i-] –
Dănțui +
suf. -tor.dănțuitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dănțuitór (
pop.)
(-țu-i-) s. m.,
pl. dănțuitóridănțuitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dănțuitor m. cel ce dănțuiește, jucăuș.
dănțuitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DĂNȚUITÓR, -OÁRE, dănțuitori, -oare, s. m. și
f. (
Pop.) Dansator. [
Pr.:
-țu-i-] –
Dănțui +
suf. -tor.