dănțui - explicat in DEX

dănțui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DĂNȚUÍ, dănțuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A dansa. ◊ Isaia dănțuiește = numele unei cântări bisericești care se cântă la sfârșitul cununiei; fig. căsătorie. ♦ Fig. A sălta. – Danț + suf. -ui.

dănțui (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
DĂNȚUÍ, dănțuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A dansa. ◊ Isaia dănțuiește = numele unei cântări bisericești care se cântă la sfârșitul cununiei; fig. căsătorie. ◊ Tranz. Polca, polca, vesel joc... noi te dănțuim (ALECSANDRI). ♦ Fig. A sălta. – Din danț.

dănțui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
dănțuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dănțuiésc, imperf. 3 sg. dănțuiá; conj. prez. 3 să dănțuiáscă

dănțui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DĂNȚUÍ, dănțuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A dansa. ◊ Isaia dânțuiește = numele unei cântări bisericești de la sfârșitul cununiei; fig. căsătorie. ♦ Fig. A sălta. – Danț + suf. -ui.

dănțuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
dănțuì v. a juca, a-și mișca corpul în cadență (v. Isaia).