dăbălat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DĂBĂLÁT, -Ă, adj. v. dăbălăzat.dăbălat (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)dăbălát, -ă, (dăulat, dăbălăzat), adj. –
1. (despre buze, urechi) Lăsat în jos: „Cu gurile căscate, / Cu urechile dăbălate” (Bilțiu 1990: 317).
2. (fig.) Supărat, fără voie bună: „Nu fi, Ioa(ne) supărat, / Așe tare dăbălat” (Bilțiu 1990: 317). – Probabil inițial dăbălăsat, din *daba „buză” + lăsat.
dăbălat (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DĂBĂLÁT, -Ă adj. v. dăbălăzat.