denie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DÉNIE, denii, s. f. (În ritualul creștin ortodox) Slujbă religioasă de seară în fiecare zi a săptămânii dinaintea Paștilor. – Din
sl. [bŭ]
dĕnije, scr. denije.denie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)dénie (dénii), s. f. – Serviciu religios nocturn. Se spune astăzi aproape exclusiv despre slujba din Săptămîna Mare. –
Var. (
înv.)
bdenie. Sl. bŭdĕnije „veghe” (Cihac, II, 94; Tiktin),
cf. sb. denije.denie (Dicționaru limbii românești, 1939)dénie și (vechĭ)
bdénie f. (vsl.
bŭdeniĭe, priveghere, d.
bŭdĕți, a veghea; bg. sîrb.
deniĭe, rus.
bdĕnie). Serviciŭ divin făcut noaptea (la ortodocșĭ Mercurea și Vinerea din săptămîna a cincea a postuluĭ mare și în toate serile din săptămîna patimilor). Se poate zice și
priveghere.denie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dénie (-ni-e) s. f.,
art. dénia (-ni-a), g.-d. art. déniei; pl. dénii, art. déniile (-ni-i-)denie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DÉNIE, denii, s. f. (În ritualul creștin ortodox)
1. Serviciu divin compus din vecernie, utrenie și ceasul întâi, în perioada Postului Mare, mai ales în Săptămâna Patimilor.
2. Priveghere. — Din
sl. [bu]
dĕnije, sb. denije.dènie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dènie f. piiveghiere însoțită de post (în ajunul unei sărbători mari). [Vechiu-rom.
bdenie = slav. BŬDENIĬA, veghiere].