dupăitură(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) DUPĂITÚRĂ,dupăituri, s. f. (Reg.) Dupăit, tropăit. [Pr.: -pă-i-] – Dupăi + suf. -tură.
dupăitură(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) dupăitúră (reg.) (-pă-i-) s. f., g.-d. art. dupăitúrii; pl. dupăitúri
dupăitură(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) DUPĂITÚRĂ,dupăituri, s. f. (Reg.) Dupăit, tropăit. [Pr.: -pă-i-] — Dupăi + suf. -tură.