dupac (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))DUPÁC, dupaci s. m. (
Reg.) Ghiont, pumn.
dupac (Dicționaru limbii românești, 1939)dupác m. (d.
dup-dup. V.
dup 1).
Fam. Lovitură de pumn trasă cuĭva maĭ ales după ceafă (Șez. 32, 80). – Și
zd-. V.
gălătuc.dupac (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dupac m. Mold. pumn, ghiont. [V.
dup].