duhan - explicat in DEX

duhan (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DUHÁN, duhanuri, s. n. (Reg.) Tutun. – Din scr. duhan.

duhan (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
duhán s. n. – (Trans., Banat) Tutun. – Var. dohan. Sb. duhan, v. sb. duchanŭ, din tc., arab. duhân (Miklosich, Fremdw., 87; Cihac, II, 104; Meyer 76), cf. mag. dohány, alb. duhan. – Der. duhăni, vb. (a fuma); duhăneală, s. f. (Trans., acțiunea de a fuma).

duhan (Dicționaru limbii românești, 1939)
duhán n., pl. urĭ (ung. dohány, sîrb. dúhan, dúhav, bg. duhán, rut. dohán, d. turc. [d. ar.] duhan, tutun, fum gros). Nord. Tutun.

duhan (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
duhán (reg.) s. n., (sorturi) pl. duhánuri

duhan (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
duhan n. Tr. tutun: trage duhan cu pipa. [Serb. DUHAN].

duhan (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DUHÁN, (2) duhanuri, s. n. (Reg.) 1. Tutun. 2. Sort de duhan (1). — Din sb. duhan.