dosadă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)dosádă (-ắzi), s. f. – Necaz, supărare, durere.
Sl. (
bg.)
dosada (Miklosich,
Slaw. Elem., 21; Miklosich,
Lexicon, 182; Cihac 100).
Sec. XVII,
înv. –
Der. dosădi, vb. (a chinui, a supăra, a întrista), din
sl. dosaditi; dosăditură, s. f. (chin, suferință);
dosăditor, adj. (urmăritor).
dosadă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))DOSÁDĂ s. f. (
Înv. și
arh.)
1. Mâhnire, întristare.
2. Insultă, ocară. – Slav (
v. sl. dosada).
dosadă (Dicționaru limbii românești, 1939)dosádă f., pl.
azĭ (vsl.
dosada, ofensă; rus.
dosáda, întristare).
Vechĭ. Chin, suferință. Mustrare.
Azĭ. Vest. Mare întristare.
dosadă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dosadă f. mâhnire, amărăciune nespusă:
plin de dor și de dosadă POP. [Slav. DOSADA].