dom (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DOM, domuri, s. n. 1. Catedrală impunătoare, biserică principală în unele orașe italiene, germane etc.;
p. ext. clădire monumentală;
p. restr. acoperiș care îmbracă la exterior o cupolă a unei clădiri monumentale.
2. Recipient de oțel montat la partea superioară a corpului unei căldări orizontale de aburi.
3. Structură geologică în formă de boltă largă, circulară sau eliptică. [
Var.: (
înv.,
1)
dómă s. f.] – Din
fr. dôme. Cf. it. duomo, germ. Dom.dom (Dicționar de neologisme, 1986)DOM s.n. 1. Catedrală de mari proporții; (
p. rest.) cupola de deasupra unui edificiu monumental.
2. Structură geologică sau anatomică în formă de cupolă. ♦ Formă de cristal caracterizată prin existența a două fețe înclinate, simetrice.
3. Recipient montat în partea superioară a unei căldări orizontale cu aburi. [< fr.
dôme, it.
duomo, germ.
Dom].
dom (Marele dicționar de neologisme, 2000)DOM1 s. n. 1. catedrală de mari proporții; cupola de deasupra a unui edificiu monumental. 2. structură geologică sau anatomică în formă de cupolă. ◊ formă de cristal caracterizată prin existența a două fețe înclinate, simetrice. 3. recipient montat în partea superioară a unui cazan orizontal cu aburi. 4. acoperire metalică a unui sonar sau a altor aparate de pe fundul unei nave. ◊ sferă de plastic care acoperă antena unui radiolocator. 5. (fig.) peșteră. (< fr.
dôme, germ.
Dom)
dom (Marele dicționar de neologisme, 2000)-DÓM2 elem. „casă, locuință, edificiu”. (< fr.
-dome, cf.
gr. doma)
dom (Dicționaru limbii românești, 1939)1) dom n., pl.
urĭ (fr.
dôme, d. it.
duomo, dial.
domo, după lat.
dǒmus [
Dei], casa [luĭ Dumnezeŭ]; germ.
dom. V.
domn). Catedrală:
domu din Milano.dom (Dicționaru limbii românești, 1939)2) dom n., pl.
urĭ și (maĭ bine)
dómă f., pl.
e (vgr.
dôma, Cp. cu
temă). Cupolă (ca a sf. Petru din Roma, a Panteonuluĭ saŭ a Invalizilor din Paris).
dom (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dom s. n.,
pl. dómuridom (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dom n.
1. clădire boltită în formă de emisferă, d´asupra unor monumente;
2. (și
domă) catedrală:
noaptea ’n doma ’ntristată prin lumini ’ngălbenite EM. (= fr.
dôme).
dom (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DOM, domuri, s. n. 1. Catedrală impunătoare, biserică principală în unele orașe italiene, germane etc.;
p. ext. clădire monumentală;
p. restr. acoperiș care îmbracă la exterior o cupolă a unei clădiri monumentale.
2. Recipient de oțel montat la partea superioară a cazanelor orizontale de aburi.
3. Structură geologică în formă de boltă largă, circulară sau eliptică. [
Var.: (
înv., 1)
dómă s. f.] — Din
fr. dôme. Cf. it. d u o m o,
germ. Dom.