doleanță - explicat in DEX

doleanță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DOLEÁNȚĂ, doleanțe, s. f. Dorință, cerere, plângere (expusă în scris sau oral). [Pr.: -le-an-] – Din fr. doléance.

doleanță (Dicționar de neologisme, 1986)
DOLEÁNȚĂ s.f. Dorință exprimată printr-o cerere; deziderat. ♦ Plângere; reclamație. [Pron. -le-an-. / < fr. doléance, cf. lat. dolere – a se plânge].

doleanță (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DOLEÁNȚĂ s. f. plângere, dorință exprimată printr-o cerere; deziderat. (< fr. doléance)

doleanță (Dicționaru limbii românești, 1939)
* doleánță (ea 2 silabe) f., pl. e (fr. doléance, d. doliant, part. prez. d. douloir, care e lat. dolére, rom. durere. V. condoleanță). Plîngere, reclamațiune.

doleanță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
doleánță (-le-an-) s. f., g.-d. art. doleánței; pl. doleánțe

doleanță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
doleanță f. plângere, suplică colectivă (= fr. doléance).

doleanță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DOLEÁNȚĂ, doleanțe, s. f. Dorință, cerere, plângere (expusă în scris sau oral). [Pr.: -le-an-] — Din fr. doléance.