docilitate - explicat in DEX

docilitate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DOCILITÁTE s. f. Însușirea de a fi docil; supunere. – Din fr. docilité, lat. docilitas, -atis.

docilitate (Dicționar de neologisme, 1986)
DOCILITÁTE s.f. Însușirea de a fi docil; supunere, blândețe. [Cf. fr. docilité, lat. docilitas].

docilitate (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DOCILITÁTE s. f. însușirea de a fi docil. (< fr. docilité, lat. docilitas)

docilitate (Dicționaru limbii românești, 1939)
* docilitáte f. (lat. docilitas, -átis). Calitatea de a fi docil.

docilitate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
docilitáte s. f., g.-d. art. docilitắții

docilitate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
docilitate f. dispozițiune naturală de a fi lesne condus: docilitatea e prima condițiune a progresului.

docilitate (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DOCILITÁTE s. f. Însușirea de a fi docil; supunere. — Din fr. docilité, lat. docilitas, -atis.