docent (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DOCÉNT, docenți, s. m. 1. (În alte țări) Grad didactic onorific în învățământul superior, corespunzând de obicei aceluia de conferențiar; persoană care are acest grad.
2. (În țara noastră; de obicei în sintagma
doctor docent) Titlu științific acordat doctorilor în științe care s-au distins printr-o activitate valoroasă; persoană care are acest titlu. – Din
germ. Dozent.docent (Dicționar de neologisme, 1986)DOCÉNT s.m. 1. (
În trecut) Profesor universitar neretribuit, la al cărui curs studenții nu erau obligați să dea examen.
2. Titlu în învățământul superior acordat de o facultate unui doctor în științe pentru merite științifice; posesorul unui asemenea titlu. [< germ.
Dozent, it.
docente, cf. lat.
docens <
docere – a învăța].
docent (Marele dicționar de neologisme, 2000)DOCÉNT s. m. grad didactic în învățământul superior corespunzător celui de conferențiar universitar. (< germ.
Dozent)
docent (Dicționaru limbii românești, 1939)* docént, -ă s. (lat.
dócens, -éntis, d.
dócere, a învăța pe altu. V.
doctor). Profesor universitar de un grad maĭ mic și fără salar, obișnuit maĭ ales în țările germane.
docent (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)docént s. m.,
pl. docénți; abr. doc.docent (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)docent m. profesor liber la o Universitate. [Nemț.
(Privat) Docent].
docent (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DOCÉNT, docenți, s. m. 1. (În unele țări) Grad didactic onorific în învățământul superior, corespunzând de obicei aceluia de conferențiar; persoană care are acest grad.
2. (În sintagma
doctor docent) Titlu științific acordat doctorilor în științe care s-au distins printr-o activitate valoroasă; persoană care are acest titlu. — Din
germ. Dozent.