divorța (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DIVORȚÁ, divorțez, vb. I.
Intranz. (Despre soți) A se despărți prin divorț. ♦
Tranz. A determina pe cineva să se despartă prin divorț. – Din
fr. divorcer (după
divorț).divorța (Dicționar de neologisme, 1986)DIVORȚÁ vb. I. intr. (
Despre soți) A se despărți, a rupe căsătoria prin divorț. [Cf. fr.
divorcer, it.
divorzare].
divorța (Marele dicționar de neologisme, 2000)DIVORȚÁ vb. intr. (despre soți) a rupe căsătoria prin divorț. (după fr.
divorcer)
divorța (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)divorțá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
divorțeázădivorțà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)divorțà v.
1. a face divorț;
2. fig. a se pune în opozițiune cu:
a divorța de bunul simț.divorța (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DIVORȚÁ, divorțez, vb. I.
Intranz. (Despre soți) A se despărți prin divorț. ♦
Tranz. A determina pe cineva să se despartă prin divorț. — Din
fr. divorcer (după
divorț).