distrage - explicat in DEX

distrage (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DISTRÁGE, distrág, vb. III. Tranz. A abate atenția cuiva de la un lucru, de la o preocupare, de la o grijă etc.; a distra. [Part. distras] – Din fr. distraire (după trage).

distrage (Dicționar de neologisme, 1986)
DISTRÁGE vb. A abate gândul, atenția cuiva de la ceva care îl preocupă, îl obsedează etc. [P.i. distrág, perf.s. -trăsei, part. -tras. / < fr. distraire, lat. distrahere, după trage].

distrage (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DISTRÁGE vb. tr. a abate gândul, atenția cuiva de la ceva care îl preocupă, îl obsedează etc. (după fr. distraire)

distrage (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
distráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distrág, 1 pl. distrágem, imperf. 3 sg. distrăgeá; ger. distrăgấnd; part. distrás

distrage (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
distrage v. 1. a abate dela cugetările, dela ocupațiunile sale; 2. a-și procura distracțiuni. [Formă paralelă cu distra, de unde un participiu distrat (= fr. distrait), alăturea cu distras].

distrage (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DISTRÁGE, distrág, vb. III. Tranz. A abate atenția cuiva de la un lucru, de la o preocupare, de la o grijă etc.; a distra. [Part. distras] — Din fr. distraire (după trage).