disociație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DISOCIÁȚIE, disociații, s. f. Disociere. ♦ Rezultatul unei disocieri. [
Pr.:
-ci-a-] – Din
fr. dissociation, lat. dissociatio.disociație (Dicționar de neologisme, 1986)DISOCIÁȚIE s.f. 1. Descompunere a moleculelor în atomi sau în grupuri de atomi; disociere.
2. Facultatea de separare, de despărțire, de a face disocieri. [Pron.
-ci-a-, gen.
-iei, var.
disociațiune s.f. / cf. fr.
dissociation, lat.
dissociatio].
disociație (Marele dicționar de neologisme, 2000)DISOCIÁȚIE s. f. disociere. ◊ rezultatul unei disocieri. (< fr.
dissociation, lat.
dissociatio)
disociație (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)DISOCIÁȚIE (‹
fr.,
lat.)
s. f. Disociere. ◊
D. ionică (electrolitică) = fenomen spontan de descompunere a unui electrolit în componenții săi ionici. ◊
D. termică = proces de echilibru de descompunere reversibilă a unei substanțe chimice sub acțiunea căldurii, în elemente sau în compuși cu masă moleculară mai mică. ◊
D. fotochimică = scindare reversibilă a unor molecule complexe în molecule mai simple, în atomi sau în radicali liberi sub influența radiațiilor luminoase (
ex. scindarea în atomi a moleculei de clor sub acțiunea radiației ultraviolete).
disociație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)disociáție (-ci-a-ți-e) s. f.,
art. disociáția (-ți-a), g.-d. art. disociáției; pl. disociáții, art. disociáțiile (-ți-i-)disociație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DISOCIÁȚIE, disociații, s. f. Disociere. ♦ Rezultatul unei disocieri. [
Pr.:
-ci-a-] – Din
fr. dissociation, lat. dissociatio.