diseminare - explicat in DEX

diseminare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DISEMINÁRE, diseminări, s. f. Împrăștiere, răspândire (în toate părțile). ♦ Spec. Răspândire pe cale naturală a semințelor, fructelor, polenului etc. în momentul maturizării lor. ♦ Răspândire în organismul unei ființe a agenților unei boli. – După fr. dissémination.

diseminare (Dicționar de neologisme, 1986)
DISEMINÁRE s.f. Acțiunea de a disemina; răspândire, împrăștiere (spec.) împrăștiere pe pământ a semințelor ajunse la maturitate; diseminație; răspândire în organism a agenților unei boli. ♦ (Petr.) Modul de repartizare a mineralelor într-un zăcământ. [< disemina].

diseminare (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DISEMINÁRE s. f. 1. acțiunea de a disemina. 2. împrăștiere naturală a semințelor ajunse la maturitate; diseminație. 3. răspândire în organism a agenților unei boli. 4. modul de repartizare a mineralelor într-un zăcământ. (< disemina)

diseminare (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
DISEMINÁRE (după fr. dissémination) s. f. 1. Împrăștiere naturală a semințelor, fructelor, polenului și sporilor etc. după maturizarea lor; se face prin deschiderea fructelor de la sine sau cu ajutorul vântului, al apei și al animalelor. 2. Răspândire în organism al agenților unei boli (ex. d. bacilului Koch, d. sifilisului, d. celulelor canceroase etc.). 3. (În filozofia și critica literară deconstructivistă) Derivare fără limite, prin asociații libere de tip panoramic, a unor cuvinte (sensuri) dintr-un grup fonic neinvestit cu semnificație. 4. P. gener. Răspândire, împrăștiere. 4. D. nucleară = (în dreptul internațional) sporire a numărului de state care dispun de arsenale nucleare realizate fie autonom, fie prin transferul de cunoștințe tehnico-științifice, de material sau instalații nucleare din partea unui stat „nuclear” către un stat „nenuclear”. În vederea împiedicării d. n. a fost încheiat Tratatul cu privire la neproliferarea armelor nucleare (1968).

diseminare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
disemináre s. f., g.-d. art. diseminắrii; pl. diseminắri

diseminare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DISEMINÁRE, diseminări, s. f. Împrăștiere, răspândire (în toate părțile). ♦ Spec. Răspândire pe cale naturală a semințelor, fructelor, polenului etc. în momentul maturizării lor. ♦ Răspândire în organismul unei ființe a agenților unei boli. – După fr. dissémination.