disculpa (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DISCULPÁ, discúlp, vb. I.
Tranz. și
refl. (
Livr.) A (se) dezvinovăți. ♦
Tranz. A recunoaște că un acuzat nu este vinovat (și a-l scoate din cauză). – Din
fr. disculper.disculpa (Dicționar de neologisme, 1986)DISCULPÁ vb. I. tr., refl. A (se) dezvinovăți, a se justifica. [P.i.
discúlp, 3,6
-pă. / < fr.
disculper].
disculpa (Marele dicționar de neologisme, 2000)DISCULPÁ vb. tr., refl. a (se) dezvinovăți, a (se) justifica. (< fr.
disculper)
disculpa (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)disculpá (a ~) (
livr.)
vb.,
ind. prez. 3
discúlpădisculpà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)disculpà v.
1. a justifica pe un acuzat;
2. a se justifica de o acuzare.
disculpa (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DISCULPÁ, discúlp, vb. I.
Tranz. și
refl. (
Livr.) A (se) dezvinovăți. ♦
Tranz. A recunoaște că un acuzat nu este vinovat (și a-l scoate din cauză). — Din
fr. disculper.